21/06/2025

Sindicalist CEO: CE Oltenia ar putea funcționa până în 2029, pentru a reduce dependența de importurile de energie

Activitatea Complexului Energetic Oltenia (CEO) ar putea fi prelungită oficial dincolo de termenul inițial de închidere, cel puțin până în anul 2029, potrivit declarațiilor unui reprezentant sindical.

Sindicalistul a subliniat că „energia produsă pe bază de cărbune rămâne necesară”, în condițiile în care România dispune de resurse proprii consistente, ce contribuie la un mix energetic echilibrat și la menținerea unor facturi suportabile pentru populație.

Măsura are ca scop reducerea importurilor de energie și menținerea stabilității Sistemului Energetic Național (SEN).

„Cu siguranță, activitatea CE Oltenia o să fie prelungită dincolo de termenul inițial de închidere pentru a reduce importurile de energie. Am încredere că lupta domnului ministru, Sebastian Burduja, de salvare a acestui gigant energetic, va fi în sfârșit înțeleasă și acceptată de partenerii noștri europeni și sociali”, a declarat acesta.

Potrivit aceleiași surse, închiderea capacităților pe cărbune ar trebui să aibă loc abia după ce noile grupuri pe gaz vor fi puse în funcțiune, astfel încât România să nu devină dependentă de surse externe de energie.Prelungirea activității CEO este văzută ca o soluție temporară, dar esențială, pentru a asigura securitatea energetică a țării în anii următori.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.