12/06/2025

COD PORTOCALIU de inundații pe râul Sușița. Populația este sfătuită să se pregătească pentru evacuare

Autoritățile din Gorj au emis un COD PORTOCALIU de inundații pentru râul Sușița, valabil în data de 4 iunie 2025, în intervalul ora 16:20 – 24:00.

Se așteaptă creșteri rapide ale nivelului apei, cu posibile depășiri ale cotelor de inundație, ceea ce poate duce la revărsări locale și afectarea gospodăriilor din apropierea albiei râului.

Recomandări pentru populație:

Dacă vă aflați într-o zonă cu risc de inundație, îndreptați-vă către locurile de refugiu cele mai apropiate;

Opriți alimentarea cu energie electrică și gaze naturale din locuințe;

Pregătiți un bagaj de urgență și fiți gata pentru o eventuală evacuare rapidă, la solicitarea autorităților.

Echipele de intervenție sunt în alertă, iar autoritățile locale monitorizează constant situația.

Populația este rugată să urmărească anunțurile oficiale și să evite deplasările inutile în zonele vizate.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.