Grădinița numărul 8 din Târgu Jiu a găzduit a patra ediție a Festivalului „Copilărie în pași de dans”

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 din municipiu a fost astăzi gazda celei de-a patra ediții a Festivalului „Copilărie în pași de dans”, un eveniment dedicat mișcării, expresivității și bucuriei copilăriei prin dans.
Festivalul a adus împreună copii din mai multe unități de învățământ din Târgu Jiu, care au susținut momente artistice pline de energie și culoare. Participanții au transmis emoție, entuziasm și spirit de echipă, într-un cadru prietenos care a încurajat exprimarea liberă și dezvoltarea personală prin artă.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” și alte instituții de învățământ.
Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” a fost reprezentată cu succes de două formații: Grupul „Veselia”, coordonat de învățătoarea Liliana Vasilescu și profesoara Ștefania Ciopănoiu, și Grupul „Smiley Dance”, pregătit de învățătoarea Nicoleta Banța.
Evoluțiile celor mici au fost răsplătite cu aplauze îndelungi din partea publicului.Festivalul „Copilărie în pași de dans” se conturează ca un proiect educațional cu potențial de tradiție, promovând dansul ca mijloc de educație și dezvoltare armonioasă în rândul copiilor.












