Ediția a 45-a a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” aduce în Gorj nume importante din literatura română și internațională

În perioada 16-18 mai 2025, Târgu Jiu și Târgu-Cărbunești vor găzdui cea de-a 45-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, eveniment organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Consiliul Local și Primăria Târgu-Cărbunești, Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Uniunea Scriitorilor din România și Institutul Cultural Român.
Festivalul va reuni personalități din literatura contemporană română și internațională, oferind un prilej de întâlnire între scriitori, critici literari și cititori. Printre invitații de seamă se numără:
- Varujan Vosganian, președinte al Uniunii Scriitorilor din România și autor tradus în peste 20 de limbi;
- Manuel Rico, poet, critic literar și prozator spaniol, o figură centrală a literaturii iberice contemporane;
- Andrei Novac, scriitor gorjean, fost secretar de stat pentru cultura română, cunoscut pentru implicarea sa în promovarea literaturii.
Festivalul va include și un concurs literar, jurizat de nume importante ale literaturii române și internaționale, precum: Gabriel Chifu (președinte al juriului), Horia Gârbea, Varujan Vosganian, Andrei Novac și Mihai Firică.
La gala laureaților, vor participa scriitori precum Angelo Mitchievici, Dinu Flămând, Ioan T. Morar și Manuel Rico, iar momentele de laude vor fi susținute de Cristian Pătrășconiu și Vasile Spiridon.
Această ediție promite să fie o sărbătoare a literaturii, celebrând cuvintele și conexiunile culturale din întreaga lume.