Medici din Spitalul Județean Târgu Jiu, cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu

Doi medici de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu fac obiectul unei anchete desfășurate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj s-au autosesizat cu privire la posibila comitere a infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.
Potrivit primelor informații, în luna ianuarie 2025 ar fi fost formată o comisie medicală pentru întocmirea unui raport de expertiză psihiatrică. În acest context, ar fi fost consemnate date care nu corespund realității, documentul fiind ulterior utilizat de o terță persoană în scopuri personale.
La data de 23 aprilie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, polițiștii au efectuat șase percheziții: două la cabinete medicale din cadrul spitalului, una la un cabinet medical privat și trei la domiciliile persoanelor bănuite. Perchezițiile au vizat strângerea de probe privind posibile fapte de abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la comiterea acestor infracțiuni.