Tradiția populară din Gorj, recunoscută internațional: un meșter din Tismana, omagiat la Atena

Arta populară din județul Gorj a fost pusă în valoare la Atena, unde meșterul Gheorghe Ciuncanu, în vârstă de 76 de ani, a fost invitat special în cadrul unui eveniment cultural dedicat sărbătorilor pascale.
Manifestarea, intitulată „Sărbătorile Pascale în Spiritualitatea Românească”, s-a desfășurat pe 12 aprilie și a fost organizată de Ambasada României în Grecia, împreună cu Asociația Culturală Româno-Elenă „ARMONIA”. Programul a reunit artiști, ansambluri folclorice și promotori ai tradițiilor românești și grecești.
Gheorghe Ciuncanu a prezentat o colecție de costume populare autentice, lucrate manual, care reflectă specificul zonei Gorjului. Expoziția sa a fost bine primită de publicul prezent, iar meșterul a fost distins cu o diplomă de recunoaștere oferită de organizatori și de un club afiliat UNESCO.
Alături de el, pe scenă au urcat grupuri artistice din România și Grecia, printre care Corala Creștină „Glasuri de Ucenici”, Asociația Culturală Greacă „IGECHOROS” din Pireu, grupul de dansuri populare „MOLDOVA” din Atena și Ansamblul Folcloric „ARMONIA”.