21/06/2025

Premieră medicală la Craiova, în care a fost implicat un cunoscut chirurg ortoped gorjean

O premieră medicală a avut loc în municipiul Craiova. S-a realizat prima intervenție microchirurgicală minim invazivă microscopică la nivelul coloanei vertebrale.

Unul dintre medicii implicați în operație este Bogdan Niculescu, fostul șef al Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu și implicat în mai multe proiecte medicale.

De asemenea, parte a premierei medicale este un alt medic legat de județul Gorj, doctorul Dragoș Coldușu, încadrat și la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

„Ieri, 10.04.2025, a avut loc o premieră pentru orașul Craiova și asta mă face fericit, pentru că așteptam acest moment de când m-am întors din Germania.

Acum s-a întâmplat!!!

S-a realizat prima intervenție microchirurgicală minim invazivă microscopică la nivelul coloanei vertebrale.

După ce, în urmă cu un an, în cadrul Centrului de Coloană Vertebrală și Terapia Durerii Craiova, am început cu infiltrații ghidate la nivelul coloanei care au ajutat mulți pacienți să scape de dureri, Spital UroScan Craiova a continuat investițiile pentru a putea efectua și operații.

Astfel, a achiziționat din Germania aparatură și instrumentar de cea mai bună calitate, care ne-a permis astăzi să efectuăm prima operație minim invazivă cu abord microscopic, scăpând astfel o pacientă de suferința provocată de o patologie la nivelul coloanei lombare.

Condițiile fiind de top, la standarde europene, totul a decurs excelent, motiv pentru care mulțumesc tuturor celor implicați, de la echipa de anestezie condusă de colegul Aftinescu Liviu, până la întreg personalul din sală.

Mulțumesc în special doctorului Dr. Bogdan Niculescu – Chirurg Ortoped, un medic cu o deosebită experiență în sala de operație, care a fost alături de mine, marcând astfel încă o premieră împreună.

Legat de caz: pacienta, în vârstă de 68 de ani, era chinuită de mult timp de o patologie lombară degenerativă.

Durerile lombare și în piciorul drept avansaseră și erau însoțite de amorțeli, iar în ultimele luni pacienta nu se mai putea deplasa mai mult de 20 de metri fără pauză.

După ce toate metodele de tratament conservator au eșuat și starea s-a agravat, singura variantă a rămas tratamentul chirurgical.

Fiind o operație minim invazivă, făcută sub microscop operator, lezarea structurilor musculare și osoase a fost minimă, astfel încât pacienta s-a putut ridica din pat la câteva ore postoperator și mi-a povestit că durerile și amorțeala au dispărut și că își simte piciorul liber din nou.

De asemenea, riscurile unei infecții sau sângerări sunt aproape inexistente în abordul minim invaziv.

Totul a decurs foarte bine, astfel încât în această dimineață i-am făcut externarea.

Practic, a stat în spital 24 de ore și a plecat pe picioare, fără să mai aibă vreo supărare.

Consider că este un pas înainte și un beneficiu pentru orașul meu natal, Craiova, prin faptul că unii pacienți cu probleme la coloană nu mai trebuie să se deplaseze sute de kilometri pentru o operație sau, dacă sunt probleme care trebuiesc rezolvate rapid, se scurtează timpul de așteptare al pacientului.

Mulțumesc pentru încredere tuturor colegilor medici și pacienților.

Dacă aveți cunoștințe cu asemenea probleme, care credeți că ar necesita consult de neurochirurgie sau eventual o operație, m-aș bucura să distribuiți postarea.

Poate faceți bine unui pacient fără să știți.

Informarea medicală ajută mult, atât pacientul, cât și medicul.

Sănătate tuturor!”, conform unei postări a medicului Dragoș Coldușu.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.