12/06/2025

Studenți la Drept din UCB, invitați de parlamentarul Cristi Rujan la lucrările Comsiei Juridice din Senat

La invitația senatorului Ion Cristinel Rujan, președintele Comisiei Juridice din Parlamentul României, un grup de studenți de la Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși”(UCB) Târgu Jiu, sub îndrumarea domnișoarei conf. univ. dr. Dana Bobaru, au participat la lucrările Comisiei Juridice a Senatului României, unde au asistat la modul în care se realizează legile și au învățat procedurile parlamentare privind adoptarea unor proiecte de acte normative.

Acestora le-a fost prezentat modul în care se desfășoară ședințele comisiilor și de plen din Parlamentul României, procedurile de vot și de adoptare a proiectelor de legi.

De asemenea, au avut discuții pe teme de drept constituțional cu senatorul Ion Cristinel Rujan, care este și conf. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul UCB.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.