Sediul DGASPC Gorj, alimentat cu energie verde

Consiliul Județean Gorj continuă seria proiectelor de modernizare și îmbunătățire a infrastructurii județene prin finalizarea cu succes a unui proiect important.
Astfel, au fost recepționate lucrările la obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor D.G.A.S.P.C. Gorj”, un proiect semnificativ ce a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acest proiect a avut ca scop îmbunătățirea sustenabilității energetice a clădirilor situate pe strada Siretului, numărul 24, din municipiul Târgu Jiu, iar implementarea sa a dus la ridicarea standardelor de performanță energetică la nivel european. În urma lucrărilor, clădirea beneficiază acum de soluții inovative și ecologice, care contribuie la reducerea impactului asupra mediului și la optimizarea consumului de energie.
Printre principalele îmbunătățiri se numără instalarea de panouri fotovoltaice, care generează energie din surse regenerabile, precum și implementarea de pompe de căldură și cazane moderne care eficientizează încălzirea și răcirea spațiilor. De asemenea, au fost montate panouri solare pentru producerea apei calde, iar iluminatul clădirii a fost complet modernizat prin instalarea unui sistem de iluminat inteligent cu tehnologie LED, care aduce economii semnificative de energie.
În plus, a fost amenajată o stație de încărcare pentru mașini electrice, promovând astfel utilizarea vehiculelor ecologice și contribuind la dezvoltarea unui sistem de transport mai sustenabil în municipiu.
„Aceste îmbunătățiri reprezintă un pas important în direcția sustenabilității energetice, iar implementarea lor la sediul DGASPC Gorj reflectă angajamentul nostru față de protecția mediului și eficiența energetică. Proiectele de acest tip nu doar că îmbunătățesc calitatea vieții locuitorilor, dar contribuie și la reducerea amprentei de carbon a instituțiilor publice”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.



