Slujbă de pomenire la Mănăstirea Lainici, la 68 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi

Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului a fost locul unei ceremonii emoționante, dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuși, la 68 de ani de la dispariția sa. Aproape 100 de persoane s-au adunat pentru a aduce un omagiu celui care a revoluționat arta modernă.
Evenimentul a fost organizat de părintele stareț Ioachim Pârvulescu, în colaborare cu Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria din Gorj. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, sub conducerea arhimandritului Ioachim Pârvulescu. La eveniment au participat autorități locale, dar și experți și brâncuşiologi din diverse colțuri ale țării.