Bărbat de 21 de ani, reținut după ce și-a lovit concubina minoră

Un bărbat de 21 de ani din Rovinari a fost reținut de polițiști și introdus în arestul IPJ Gorj, după ce și-a agresat iubita de 17 ani din Târgu Jiu. Incidentul a avut loc pe strada Plopilor din Târgu Jiu, unde tânăra a fost lovită cu palma în față de către bărbat, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa pe 12 martie.
Femeia nu a necesitat îngrijiri medicale și a depus plângere penală pentru lovire și încălcarea ordinului de protecție. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au deschis un dosar penal, iar bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, continuându-se cercetările.